În timp ce Electric Castle și Untold atrag zeci de mii de fani din întreaga lume, obiectivele culturale din județ, incluse în programul „România Atractivă”, oferă o altfel de scenă: una în care istoria, arhitectura tradițională și gastronomia locală joacă rolurile principale.
Electric Castle 2025 (16–20 iulie) promite cinci zile de muzică live, artă digitală și libertate totală, cu headlineri internaționali, instalații spectaculoase și o atmosferă boemă, toate într-un decor istoric cu parfum nobiliar.
Untold (7–10 august) împlinește 10 ani în 2025. Scene gigantice, lasere, costume fantastice și artiști celebri transformă orașul într-un univers de basm contemporan.
Cetățuia Clujului, între trecut imperial și panoramă urbană
Chiar în oraș, deasupra Someșului Mic, Cetățuia te așteaptă cu povești habsburgice și o priveliște memorabilă asupra Clujului. Aflată pe Ruta cetăților, fortificația de tip Vauban este cel mai timpuriu exemplu de arhitectură barocă laică păstrat în Transilvania. Poți ajunge aici într-o plimbare de seară, înainte de un concert.
Biserica de lemn din Chiraleș
Chiar în Cluj-Napoca, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”, poți vizita biserica de lemn din Chiraleș, o piesă rară de arhitectură tradițională, cu o poveste fascinantă. Aflat pe Ruta bisericilor de lemn, acest monument este o filă de patrimoniu autentic, păstrată cu grijă într-un spațiu care merită explorat pe îndelete.
Degustă Țara Călatei
Între Cluj-Napoca și Huedin, se întinde Țara Călatei, un loc unde gastronomia tradițională are gust de acasă. Pe Ruta gastronomiei tradiționale românești, poți savura ciorbă de agrișe cu ciolan afumat sau Brânză de Călata, într-o călătorie culinară autentică.

Savori din Țara Moților
În inima Apusenilor, printre păduri de basm și sate cu case vechi din lemn, Țara Moților îți pregătește o adevărată experiență gastronomică. Aflată pe Ruta gastronomiei tradiționale românești, zona te răsfață cu balmoș cu ciuperci, cartofi de Râșca, gemuri și siropuri din fructe, miere din culmi înalte și brânzeturi de munte.
În Țara Moților, vei descoperi nu doar gusturi autentice, ci și oameni care trăiesc din și pentru tradiție. Aici, mâncarea este o poveste și poate fi o vacanță ideală pentru tine între cele două mari festivaluri ale Clujului din această vară.
Cetatea Bologa: un bastion medieval în inima naturii
Dacă ai chef de aventură și de o pauză de la agitația urbană, îndreaptă-te spre Cetatea Bologa, situată la aproximativ 70 de km de Cluj-Napoca. Aflată pe Ruta cetăților, este una dintre cele mai bine păstrate fortificații medievale din Transilvania.
Castrul roman de la Gilău
Tot în apropiere de Cluj, Castrul roman de la Gilău, inclus pe Ruta castrelor romane, îți deapănă povești de acum două milenii. Printre vestigii, mărturii arheologice și priveliști spre Munții Apuseni, descoperi cum istoria militară romană se îmbină cu farmecul peisajelor ardelene.
Izvoru Crișului: meșteșug, lemn și istorie vie
Dacă pornești spre Apuseni, fă un popas în comuna Izvoru Crișului. Aflată pe Ruta satelor cu arhitectură tradițională, localitatea păstrează case din piatră și lemn, cu acoperișuri din șindrilă și tâmplărie sculptată.
The Y9Betapp is actually pretty decent! The mobile app is smooth and easy to use, which is a big plus for me since I’m always on the go. They could improve the live betting interface, but overall a good experience. Download y9betapp today!
711Bet08 is alright, I suppose. I used it on Tuesday and I won a little money. That makes me want to come back and play! Have look here: 711bet08